Ce reprezintă cartea tehnică a construcției ?
Aceasta este un document care cuprinde toate actele construcției, de la proiect cu avizele aferente, până la recepția lucrărilor. Este întocmită de către dirigintele de șantier și este predată la finalul lucrărilor, beneficiarului. Toate dispozițiile legale privind acest aspect, se regăsesc în Legea nr. 10 din 1995, cu modificările și completările ulterioare, precum și în regulamentul privind recepția construcțiilor, intrat în vigoare din anul 2017.
Legiuitorul prevede o serie de responsabilități, atât din partea constructorului, cât și din partea beneficiarului, privind întocmirea acestui document. În situația nerespectării legii, se impun sancțiuni cu amendă ce poate ajunge până la 10.000 de lei pentru construcțiile tip blocuri de locuințe sau ansambluri rezidențiale, în cazul în care cartea tehnică nu este întocmită de către dezvoltator sau nu este predată beneficiarilor. Cartea tehnică a construcției cuprinde următoarele documente :
- Proiectarea
- Execuția tehnică, plus avizele de construcție
- Recepția construcției
- Exploatarea, întreținerea, repararea și urmărirea comportării în timp, plus un jurnal al evenimentelor
Nu este obligatorie întocmirea cărții tehnice la casele cu regim de înălțime P+1, indiferent că sunt construite în mediul urban sau rural și cele construite în regie proprie. De asemenea, sunt scutite construcțiile minore, anexele gospodărești, unele spații de depozitare, precum și construcțiile cu destinație temporară.
Chiar și așa, construcțiile de tip bloc sau ansamblurile rezidențiale, care sunt formate din case cu regimul de înălțime P+1, trebuie să dețină acest dosar. Ce reprezintă cartea tehnică a construcției ? Unul dintre cele mai importante documente pe care trebuie să le primești la achiziție.
Atunci când cauți o casă de vânzare, un duplex de vânzare, un apartament de vânzare sau poate doar o garsonieră de vânzare, de la dezvoltator, asigura-te că vei primi toate documentele necesare ! În caz contrar îți va fi dificil să revinzi imobilul unor potențiali clienți cumpărători care sunt informați.
Cu prietenie,
VA URMA...
Contacteaza-ne
- Brasov, Str. Verii, Nr. 1
- 0733.092.093
- office@startimob.ro
- Luni - Vineri: 10:00 - 18:00
Articole asemanatoare
In cat timp se vinde o proprietate?
Este una dintre cele mai interesante si, des formulate intrebari pe care le auzim zilnic! Cam in cat timp crezi ca o sa reusim sa ne vindem casa? Depinde… Depinde...
Ce este reprezentarea exclusiva?
In primul rand modul de lucru se numeste reprezentare exclusiva, pentru ca agentul este imputernicit prin contract de mandat sa te reprezinte exclusiv, doar pe tine si interesele...
Ce este intermedierea imobiliara?
Astazi vom vorbi despre una dintre cele mai neintelese aspecte din industria de real estate din tara noastra! ‘’Lucrez cu mai multi agenti ca sa imi cresc...
Rezilierea contractului de inchiriere: Tot ce trebuie sa stii
Orasele Bucuresti, Brasov, Iasi si Cluj-Napoca se confrunta cu o cerere tot mai mare pentru apartamente de inchiriat, datorita oportunitatilor de cariera si universitatilor...
Investitii imobiliare: Ghid pentru investitii imobiliare profitabile
Investitiile imobiliare sunt considerate printre cele mai sigure de pe piata, avand o volatilitate scazuta comparativ cu investitiile la bursa. Poate te intrebi daca merita sa iti...
Reguli constructie casa: Distanta minima de 3 metri fata de vecini
Stiai ca regulile de constructie casa pot fi diferite de ceea ce se crede in mod obisnuit? Ei bine, desi multi considera ca distanta minima obligatorie este de 3 metri,...
Sucesiunea dupa decesul unui parinte
Succesiunea dupa decesul unui parinte poate fi un proces complex si emotional, iar cunoasterea etapelor necesare asigura respectarea drepturilor tuturor mostenitorilor! Conform...
Comision agentie imobiliara:Totul despre comisionul imobiliar
Stiai ca comisionul agentiei imobiliare in Romania poate varia intre 2% si 6% din valoarea proprietatii tranzactionate? Salut si bine te-am gasit la un nou articol despre...
Teren intravilan vs. teren extravilan: Diferente si recomandari
Terenul intravilan costa de pana la 10 ori mai mult decat cel extravilan, dar oare merita intotdeauna aceasta investitie majora? Salut si bine te-am gasit la un nou articol...
Casa Pasiva: Ce este si cum functioneaza
O casă pasivă consumă cu până la 90% mai puțină energie pentru încălzire comparativ cu o locuință convențională existentă. Acest standard revoluționar...