Cine a inventat plăcile de ghips-carton ?

Te-ai întrebat vreodată cine a inventat plăcile de ghips-carton? Dacă da, atunci află că au fost produse pentru prima dată în 1888 în Rochester Kent, Marea Britanie. Tehnologia de producție s-a perfecționat între anii 1910 – 1930 când această a fost cumpărată și patentată în SUA, iar plăcile au primit  diverse denumiri.

De remarcat că la noi în țară, acest sistem de lucru a fost reinterpretat în varianta economică. Abordare greșită, care în timp a atras reticență unor beneficiari mai puțîn informați.

Sistemul este foarte bine conceput, cu avantaje clare, dar care trebuie respectat și mai ales executat cu mâna de lucru calificată !

Sistemul presupune la pereții despărțitori, 2 și chiar 3 rânduri de plăci pe fiecare parte, intercalate corespunzător și cu termoizolație între panouri.

Între suportul de prindere (pardoseală,planșeu, pereți)  și profilul UW trebuie să se monteze o bandă de etanșare autoadeziva din polietilenă expandată. Această îmbunătățește rezistență acustică și de hidroizolare a profilului metalic de condensul datorat diferenței de temperatura dintre profil și perete.

Dacă te decizi să foloseșți sistemul produs de Rigips Saint-Gobain, plăcile sunt de mai multe tipuri în funcție de destinația lor și sunt împărțite pe culori:

Albe – sunt ușoare, dintr-un material mai puțîn dens și se folosesc în locuri fără pretenții.

Verzi – sunt grele, dense și se folosesc în băi, bucătării și în general în spațiile umede

Mov – sunt concepute că plăci fonice, sunt foarte dense, grele și sunt armate pe interior

Roz – sunt plăci rezistente la foc, dense și armate pe interior cu fibră de sticlă

În ultimii ani au apărut pe piață și materiale de calitate superioară cum sunt cele produse de SINIAT.

Avantaje:

    1.  Rapiditate la montaj

Este un sistem foarte ușor și rapid de lucrat. Toate elementele constructive, de la structura metalică, șuruburi de ancorare, plăcile de ghips-carton, benzile de etanșare și materialele de finisaj se  găsesc spre achiziție în orice magazin de bricolaj care se respectă.

   2.  Greutate redusă

Un alt atuu al sistemului este greutatea redusă. “Tencuiala uscată” este mult mai ușoară decât una clasică unde construcția se îngreunează cu tone de nisip, ciment și apă. De asemenea nu necesită perioada de așteptare pentru uscarea acesteia și continuarea lucrărilor de finisaj.

  3.  Modelaj

Plăcile de ghips-carton se pot modela în aproape orice formă geometrică, limita fiind doar imaginația și îndemânarea meseriasului. Se pot face de la ghene, scafe, spaleti de uși și ferestre, până la mobilier.

  4.  Planeitatea suprafețelor

Suprafețele sunt mult mai drepte, indiferent că vorbim despre o simplă tencuiala sau pereți despărțitori realizați cu acest sistem.

Cine a inventat plăcile de ghips-carton ? Prima fabrică a fost deschisă în 1888 în Rochester Kent, Marea Britanie.

La cererea multor clienți care ne-au solicitat consultanță imobiliară de specialitate am creat în premieră pe țară Ghidul cumpărătorului de imobil pe care ți-l oferim GRATUIT. Parcurgandu-l, te va ajută să iei o decizie de cumpărare asumată și mai ales în cunoștință de cauza.

 

Cu prietenie,

STARTIMOB Romania

 

VA URMA…

Compare listings

Compare