Cum se monteaza corect tamplaria ferestrelor

Te-ai intrebat vreodata cum se monteaza corect si mai ales eficient din punct de vedere termic, tamplaria ferestrelor ?
Zilnic vad ferestre montate necorespunzator si bineinteles ca defectul profesional nu ma lasa sa trec nepasator. Astazi te voi ajuta sa intelegi cum se monteaza corect tamplaria ferestrelor. Vei sti la ce sa fii atent atunci cand te vei afla intr-o situatie similara la casa ta !
Este un subiect atat de complex incat va fi greu sa-l expun intr-un singur articol de blog. Totusi voi incerca sa concentrez informatia cat pot de mult.
In ultimii ani au aparut pe piata ferestre tot mai performante din punct de vedere energetic. Tamplarii executate din PVC, aluminiu, sau lemn stratificat. De la tamplarii cu multe camere, unele cu material termoizolant injectat sub presiune in ele, pana la geamuri cu trei sau mai multe foi de sticla.
Cu totii stim ca aluminiul este un foarte bun conductor termic, motiv pentru care este folosit ca material constructiv pentru radiatoarele din diverse industrii.
Poate te intrebi care este legatura dintre aluminiu, radiatoare si ferestre ?!
Ei bine…
Studiile au aratat ca bagheta de aluminiu cu rol separator dintre foile de sticla, este responsabila pentru cele mai mari pierderi de caldura. De curand a fost inlocuita cu un material care nu este conductor termic, insa este destul de scump si se foloseste mai ales la ferestrele cu grad inalt de performanta energetica.
Tehnologia avanseaza cu pasi rapizi si in acest domeniu. Din pacate montajul a ramas in urma din nestiinta, nepasare si indolenta.
1. Montaj gresit
Se aplica tamplaria (fara geam), se pune in poloboc, se impaneaza si se fixeaza in suruburi. Apoi se umple golul cu spuma poliuretanica cu celula deschisa care expandeaza. La sfarsit se monteaza geamurile si se fac reglajele aferente.
Nimic de comentat pana aici, toate sunt bune si frumoase !
Problema intervine atunci cand pentru executia spaletilor sau a reparatiilor aferente, se taie excesul de spuma intarita. In momentul respectiv se deschide celula si transferul de vapori va fi extrem de ridicat, chiar daca este acoperita cu materiale de constructii.
In felul acesta vei obtine:
- mucegai
- diferente termice mari in zona ferestrelor
- pierderi mari de caldura
- „curent”
2. Montaj corect
Se respecta procedeul de mai sus, in schimb se foloseste burete de montaj in locul spumei. (se comercializeaza sub diferite denumiri, de la banda precomprimata pana la banda de etansare)
De asemenea se folosesc membrane cu rol de bariera de vapori si benzi adezive de etansare. Acestea trebuie lipite atat pe tamplarie cat si pe perete.
Te-ai intrebat vreodata cum se monteaza corect tamplaria ferestrelor ?
Cele mai mari pierderi termice rezulta in urma montajului gresit al ferestrelor. Vaporii migreaza vara spre interior iar iarna spre exterior, ceea ce inseamna ca indiferent de anotimp, daca montajul nu este corect realizat, vei avea parte de disconfort. Atat termic cat si financiar…
Cauti o casa de vanzare, un duplex de vanzare, un apartament de vanzare sau o garsoniera de vanzare, atunci asigura-te ca tamplaria ferestrelor este montata corespunzator si conform standardelor de calitate actuale !
Cu prietenie,
VA URMA…