Ce ne-a adus luna concediilor în imobiliare?
Deși luna august prin tradiție este o luna a concediilor, anul acesta observăm o diferența pozitivă față de alți ani. Vedem un interes mai mare pentru piață imobiliară comparativ cu aceeași perioada a anului trecut. A crescut efectiv cererea pe zona rezidențială față de anul 2019.
1. Numărul de utilizatori în mediul online pe acest sector este în creștere. Tot mai multe persoane sunt în căutare de proprietăți pentru achiziție sau închiriere.
2. Sesizăm tot mai mulți vizitatori noi care accesează site-ul. Persoanele care până acuma nu aveau interes de cumpărare și-au schimbat comportamentul. Oamenii încep să înțelegă că cea mai sigură investiție este în imobile.
3. A crescut timpul petrecut pe site și vizionarea de proprietăți. Acest aspect indică clar interesul mai mare. Peste tot în țară se construiește iar cererea este pe măsură.
În special Brașov, Cluj, Constanța, Iași sunt orașele țării care au înregistrat un trend ascendent pe sectorul imobiliar în comparație cu aceeași perioada a anului trecut. Ce ne-a adus luna concediilor în imobiliare ? O ușoară schimbare și o piață care își revine încet și sigur.
Din interacțiunea zilnică cu clienții tragem concluzia că aceștia nu mai sunt speriați de știrile negative. Pe tot parcursul anului s-au înregistrat mai multe tranzacții decât în 2019. Dacă ai o casă de vânzare, o garsonieră de vânzare, un teren de vânzare, un spațiu comercial de vânzare sau un apartament de vânzare, te putem ajută în acest demers atât de important din viață ta. Experiență celor 22 de ani în domeniul imobiliar, ne recomandă !
La cererea multor clienți care ne-au solicitat consultanță imobiliară de specialitate am creat în premieră pe țară Ghidul cumpărătorului de imobil pe care ți-l oferim GRATUIT. Parcurgându-l, te va ajută să iei o decizie de cumpărare asumată și mai ales în cunoștință de cauza. Inspecteza proprietatea că un profesionist și nu-ți asumă riscuri inutile !
Cu prietenie,
VA URMA...
Contacteaza-ne
- Brasov, Str. Verii, Nr. 1
- 0733.092.093
- office@startimob.ro
- Luni - Vineri: 10:00 - 18:00
Articole asemanatoare
Cat costa actele de vanzare-cumparare teren in 2025
Te-ai intrebat vreodata cat costa actele de vanzare cumparare teren in 2025? Pregateste-te pentru o surpriza - aceste costuri pot reprezenta o suma semnificativa in cadrul...
Certificat de urbanism: Ce este, acte necesare eliberare
Stiai ca, fara certificat de urbanism, nu poti construi legal si nu ai dreptul de proprietate asupra constructiei? Conform deciziilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie...
Acte necesare succesiune: De la cerere pana la certificatul de mostenitor
Stiai ca pentru succesiunea unor bunuri in valoare de 100.000 de euro, acte necesare succesiune si taxele pot ajunge la aproape 6.000 lei in 2025? Ei bine, succesiunea...
Ce inseamna penthouses? Tot ce trebuie sa stii inainte sa cumperi
Te-ai intrebat vreodata ce inseamna penthouses si de ce sunt considerate bijuteriile coroanei in piata imobiliara? In primul rand, un penthouse este un apartament de lux situat la...
Cartea tehnica a constructiei: Ghid cerinte si intocmire
Cartea tehnica a constructiei reprezinta documentul esential care cuprinde toate actele unei constructii, de la proiect pana la receptie. Acest document poate fi considerat practic...
TVA Imobiliare 2025: TVA la locuinte de 5%, 9% sau 21%?
Schimbarile TVA la imobiliare vor scoate din buzunarele romanilor mii de euro in plus la achizitia unei locuinte noi incepand cu august 2025. Pentru un apartament nou de 125 mp...
Antecontract vanzare-cumparare: Greseli de evitat in 2025
Ce este un antecontract de vanzare-cumparare? Antecontractul de vanzare-cumparare reprezinta un acord preliminar intre doua parti, prin care acestea se obliga reciproc sa...
Dupa cat timp poti vinde un apartament cu credit ipotecar in 2025
Te intrebi dupa cat timp poti vinde un apartament cu credit ipotecar? Vestea buna este ca nu esti legat pe viata de proprietatea ta! De fapt, in general poti vinde un imobil...
Teapa Antecontract: Adevarul dureros pe care agentii nu ti-l spun
Semnarea unui antecontract imobiliar poate parea un pas firesc, insa ascunde riscuri pe care multi agenti imobiliari "uita" convenabil sa ti le mentioneze. In primul...
Accesiunea Imobiliara: Aspecte juridice pentru proprietari
Ai fost vreodata curios ce drepturi ai daca cineva ridica o constructie pe terenul tau sau daca natura iti modifica granitele proprietatii? Ei bine, accesiunea imobiliara este...